Grila de start a Formulei 1 în sezonul următor nu va cuprinde nicio echipă nouă, după ce FIA a anunţat că pretendentele nu au îndeplinit criteriile necesare includerii în competiţie.
Tinerii au la dispoziţie sute de posturi, plătite şi cu 600 de euro pe lună, la dispeceratele multinaţionalelor. Iar pentru 6 lei pe oră, pot alege să lucreze ca promoteri în marile magazine
După clienţii Volksbank şi BCR, şi cei ai OTP Bank vor să intenteze proces colectiv băncii.
Portretul victimei, Dominik Brunner (23.09.2009) Germania a aşteptat, ieri, sentinţa în cazul celor doi tineri care au ucis, acum un an, pe un peron de gară din München, un bărbat care sărise în apărarea a patru copii.
O şoferiţă din Constanţa susţine că a fost agresată în trafic de fratele preşedintelui, Mircea Băsescu.
Lăsaţi fără ministerul pe care Oprea l-a promis partidului la remaniere, UNPR-iştii se pregătesc să negocieze dur la moţiune. PDL vine cu "oferte" la Senat.