 |
 |
|
|
 |
Reteta succesului in afaceri peste hotare (Economie) |
Meridiane Imobiliarele si sectorul IT sunt domenii de succes pentru conationalii cu afaceri in alte tari
Ideea lui Emil Cioran, cum ca traim la marginea istoriei pentru ca nu am fost niciodata un popor de cuceritori, isi gaseste o corespondenta inedita in plan economic. Marile afaceri romanesti, cu cateva exceptii pe care le numeri pe degetele de la o mana, au asteptat cuminti momentul in care au crescut suficient de mult incat sa fie cumparate de altii. Asta, in loc sa iesim noi la achizitionat companii in regiune. Argumente se gaseau destule si pentru BCR si pentru Petrom sau companiile din distributia de energie, ca sa amintim doar cateva cazuri.
Probabil ca va mai curge multa apa pe Dambovita pana se va naste un roman de talia ungurului Andrew Grove, plecat in anii ‘50 din Budapesta comunista pentru ca, in 1968, impreuna cu americanii Bob Noyce si Gordon Moore, sa puna bazele Intel Corporation, azi un gigant al economiei mondiale.
Totusi, pastrand proportiile, similaritati exista. Cativa romani, emigrati in cele patru colturi ale lumii, din motive obiective sau subiective, se pot lauda azi cu roadele businessurilor construite pas cu pas in economii de piata dezvoltate. Majoritatea au afaceri mici, fie un lant de restaurante sau de magazine, fie o mica firma de constructii. Altii au investit in show-biz, productie sau companii de consultanta. In cateva cazuri insa, afacerile pornite de romanii plecati peste hotare le aduc azi venituri de zeci de milioane de dolari.
Capital aduce la rampa cateva dintre povestile celor care si-au luat inima in dinti, au investit intr-o economie despre ale carei mecanisme au invatat din mers, iar azi nu regreta.
Herman Victorov, Canada
Inovatiile sale in domeniul echipamentelor si masinilor pentru industria farmaceutica l-au incurajat sa-si intemeieze propria afacere, prezenta azi pe cinci continente.
Herman Victorov a emigrat in Canada impreuna cu sotia si fiica sa acum treizeci de ani, motivul fiind acelasi cu al majoritatii romanilor care paraseau tara in acea perioada, dorinta de a scapa de dictatura comunista. A ajuns la Montreal, a lucrat, ca orice emigrant, in diverse locuri, iar dupa doi ani s-a mutat in Windsor, Ontario, pentru a lucra ca inginer mecanic la una dintre cele mai vestite companii producatoare de capsule din gelatina pentru medicamente, R.P. Scherer.
Prima sa inovatie in domeniu a sporit eficienta masinilor produse de companie cu 30%, apoi a simplificat mult procesul de fabricatie al acestora. In 1984, a infiintat “Multi Motion Engineering” si a inceput, impreuna cu alti opt oameni, sa proiecteze si sa construiasca noul model de masini producatoare de capsule, veniturile in primul an fiind de 1,5 milioane de dolari. Inceputul nu a fost deloc usor, in multe momente compania aflandu-se la un pas de faliment. In 1988, a luat numele actual, Technophar. In anul fiscal 2006, cifra de afaceri a ajuns la 24 de milioane de dolari, profitul fiind de aproximativ 10% din cifra de afaceri.
Compania este unul dintre furnizorii principali pentru companiile producatoare de medicamente din intreaga lume. “Valoarea redusa a profitului se explica prin faptul ca in ultimii doi ani Technophar a construit cladiri noi pentru fiecare dintre cele trei operatiuni - Canada, Micron si Romcan, si a investit circa patru milioane de dolari pentru modernizarea echipamentelor de productie”, spune omul de afaceri romano-canadian. Technophar a investit si in Romania aproximativ 20 milioane de dolari in doua fabrici, la Odorheiul Secuiesc si Cornu, Prahova. La Chitila se afla in constructie un alt centru de productie si cercetare. “Proiectul se va desfasura in trei etape, investitia initiala fiind de circa 15 milioane de dolari, urmand ca in final sa ajunga la 36 de milioane de dolari”, explica Victorov.
Claude Matasa, SUA
O idee simpla: sa reciclezi aparatele dentare de unica folosinta.
“Nedreptatile suferite pe plan profesional cauzate de faptul ca am fost detinut politic, precum si neputinta de a calatori m-au determinat sa emigrez”, spune Claude Matasa, cel care a infiintat in 1976 compania Ortho-Cycle Co. Ideea din care a facut bani e geniala prin simplitatea ei: reciclarea aparatelor ortodontice folosite in repozitionarea dentitiei dezvoltate gresit. “Eram pregatit si am gasit o nisa: costau un dolar bucata si se aruncau dupa tratatment”.
Chiar daca la inceput nu a fost foarte simplu, afacerea sa a ajuns in prezent la o cifra de afaceri de un milion de dolari si un profit de 100.000 de dolari pe an. Momentele dificile nu au ocolit nici businessul romanului. “Cel mai dificil moment a fost cand am fost dat in judecata de firmele care fabricau aceste aparate, firme care au aranjat sa fiu intervievat de NBC-TV, cu care aveau interese comune”, spune Matasa. A incercat sa faca afaceri si in Romania, dar, spune acesta, “nu mai sfatuiesc pe nimeni sa incerce, daca vrea sa ramana in strainatate”.
George Sfedu, SUA
Consultanta de business i-a adus, la un moment dat, venituri anuale de cinci milioane de dolari.
A emigrat in America in 1979. “Am plecat impreuna cu fratele meu pentru a reuni familia, intrucat parintii se stabilisera in State cu doi ani inainte”, spune George Sfedu. Aici, si-a continuat studiile in afaceri internationale. “In timpul facultatii am intrat in speculatii imobiliare. In timp, aceste investitii s-au dovedit foarte profitabile si mi-au adus vanzari de sute de mii de dolari si profituri in jur de 200.000”, isi aminteste acesta. “Dupa terminarea facultatii, m-am intors la domeniul meu de afaceri preferat - comertul si consultanta de business international, domeniu in care m-am implicat cu afacerea proprie”, adauga romanul.
“In partea de business privat cifra de afaceri a fost in anii de varf de peste cinci milioane de dolari. In ultima perioada, am decelerat afacerile din motive familiale, pentru a ma ocupa de cei doi copii ai mei, de 14 si 16 ani. Deci, discutam de doua milioane anual, cu un profit net de pana in 300.000 de dolari/an”, spune Sfedu. Venituri si recunoastere si-a atras si ca fost angajat al companiei de produse chimice Penwaltt, unde a detinut functia de international marketing manager, pozitie care i-a permis sa calatoreasca in toata lumea.
Nicolae Cojocaru, Australia
Si la polul opus, in Australia, romanii isi fac cunoscuta prezenta in mediul de afaceri.
“Nicolae Cojocaru este unul dintre romanii din Australia cu realizari importante in afaceri. Este actionar unic al companiilor Cojo Steel, Cojo Group Enterprise, Cojo International si Ultimate Manifactures, companii care au ca obiect de activitate investitiile imobiliare si constructiile civile si industriale”, spune Nadia Ghiorghe, consul al Ambasadei Romaniei in Australia. Potrivit acesteia, romanul a achizitionat in 2000 o mare parte din activele fostului combinat de carne COMTIM Timisoara, pe care le-a vandut firmei americane Smithfield, iar de la finele lui 2002, este si consul onorific al Romaniei in statul Victoria.
Potrivit reprezentantilor Ambasadei Romaniei in Australia, cele mai numeroase comunitati romanesti se afla in Melbourne (aproape 15.000), Sydney (cca. 10.000), Brisbane (cca. 4.000) si Adelaide, unde s-ar afla aproape 4.000 de compatrioti. Statisticile oficiale australiene arata ca in tara cangurilor traiesc peste 16.000 de romani, insa Ambasada Romaniei apreciaza ca numarul lor este mult mai mare. “Pe baza solicitarilor adresate serviciilor consulare, cred ca putem spune ca in Australia sunt aproape 40.000 de romani”, adauga Nadia Ghiorghe.
George Roth, SUA
“Am plecat din Romania in 1991 din motive familiale si din neincredere in procesul democratic post-decembrist. Acestea m-au facut sa simt nevoia unui start nou in viata”.
Acesta este momentul care a schimbat viata lui George Roth. O conjunctura fericita a reprezentat-o si intalnirea acestuia cu Ken Rogers de la Barclays Global Investors in San Francisco, cel care urma sa ii fie ulterior partener de afaceri. “Am pornit cu proiecte web pentru firme din America si cu proiecte financiare pentru Fisher Investments, clientul nostru strategic. Cred ca in primul an am facut cam 100.000 de dolari. Prin aceste proiecte am stabilit credibilitatea si am pus bazele a ceea ce este Recognos astazi”, spune Roth. Potrivit acestuia, in 2006, grupul Recognos va avea o cifra de afaceri de circa trei milioane de dolari. “Estimam un profit de 10-15%”, incheie romanul.
Chiar daca afacerile IT, stim bine, aduc profituri fabuloase si sunt retete de afaceri de succes, drumul pana la acesta nu este usor. “In 2000, aproape 50% din firmele din Silicon Valley au dat faliment. Noi am avut un mare noroc, datorita principalului nostru client care a avut in acea perioada o crestere exceptionala”, isi aminteste George Roth. Potrivit acestuia, America ofera un climat propice pentru orice antreprenor, fapt care s-ar datora legislatiei si mediului de afaceri complet liber, fara restrictii. “Un alt mare avantaj este piata formidabila si puterea extraordinara de cumparare a populatiei. Clasa de mijloc este substantiala, asa ca daca reusesti sa creezi un produs sau serviciu care este necesar cuiva, este imposibil sa nu gasesti clienti”, adauga acesta.
Marian Suscu, Germania
Comertul cu produse traditionale romanesti. Aceasta este ideea care i-a adus succesul.
A plecat din tara in 1987 cu parintii, mama fiind de nationalitate germana. Acolo a terminat o scoala de meserii. A luat diploma de maistru mecanic, dar in 1999 se implica intr-un business care nu are nici o legatura cu meseria sa. Investeste 10.000 de euro in primul magazin de produse traditionale romanesti. “Acum, avem un lant de 17 magazine, denumit Transilvania, in care am investit 110.000 de euro. In afara de mezeluri, pe care le producem local, toata marfa o importam din Romania. De altfel, 70% din clientii nostri sunt romani, urmati de iugoslavi, greci si nemti”, spune Marian Suscu. Firma a avut anul trecut o cifra de afaceri de peste 1,2 milioane de euro si o rata a profitului de 10%. “Cel mai dificil moment al afacerii a fost atunci cand am decis sa ne extindem la distributia angro, deoarece mare parte din firmele romanesti catre care faceam comenzi nu se tineau de cuvant”, spune Suscu. Acum, romanul intentioneaza sa isi extinda afacerile si in Italia, unde deja sunt alti romani interesati sa ii preia ideea in regim de franciza.
Marta si Horatiu Pristavu, Franta
Pentru familia Pristavu, plecarea din Romania este legata de o amintire mai putin placuta.
“In noaptea de 13-14 iunie 1990, am fost agresata si batuta de mineri in fata la Intercontinental. Din acest motiv, in anul urmator plecam in Franta la un stagiu de informatizare pe biblioteci, de unde nu am mai revenit”, isi aminteste Marta Pristavu. Ajunsi in Franta, Horatiu Pristavu s-a angajat ca desenator la Martini Automobile. In 1995 insa, cei doi romani si-au luat inima in dinti, au imprumutat sapte mii de euro, bani cu care au deschis societatea Foresta Habitat, care vindea casute de gradina. “Am inceput cu un birou mic, un telefon si un program prelungit. Acum am ajuns sa investim un milion de euro in noua uzina de constructie de case din lemn pe care am deschis-o aici”, spune Marta Pristavu.
Potrivit acesteia, anul trecut, cifra de afaceri numai pe productia de casute de gradina a fost de patru milioane de euro, iar profitul net, de aproape 120.000 de euro, iar investitia in uzina spune ca o vor recupera in doi ani. “E mult mai usor de trait aici din punctul de vedere al administratiei. Niciodata nu am fost nevoita sa dau spaga cuiva sau orice fel de atentie”, adauga Marta Pristavu. Asta, in comparatie cu situatia din Romania, unde, pentru administrarea de la distanta a punctului de lucru pe care il are, a fost nevoita, in diverse cazuri, sa ofere atentii functionarilor care faceau controale fiscale.
George Haber, SUA
Domeniul IT i-a adus renume in Silicon Valley si romanului, dupa ce a avut un esec cu o discoteca infiintata in Oradea si cu primele afaceri din Israel.
Prima sa companie infiintata in SUA, CompCore, a fost unul din pionierii dezvoltarii DVD-ului standard. La sfarsitul anului 1990, a vandut-o pentru 80 de milioane de dolari celor de la Zoran. Apoi, a detinut si condus compania Gigapixel, care a concurat pentru producerea motorului grafic pentru consola de jocuri electronice X-Box fabricata de Microsoft. Haber a vandut Gigapixel in 2000 pentru 186 de milioane de dolari. Actuala sa firma, Mobilygen, detine o filiala si in Romania. Este membru al Romanian Business Network din Silicon Valey, grup de dialog al oamenilor de afaceri romani din zona, menit sa ofere cadru de discutii pe teme de business, inclusiv promovarea proiectelor de afaceri romano-americane.
Telemac Gregoriadis, Grecia
A plecat din tara in anii ‘70, cand avea 34 de ani. Lucrase pana atunci ca inginer constructor la Sovrom Onesti, actualul Rafo.
A fost trimis de conducerea rafinariei in Italia, unde a si ramas. De acolo, a ajuns in America, unde a absolvit facultatea de constructii, pentru ca diploma din Romania nu ii era recunoscuta peste Ocean. Bazandu-se pe faptul ca are nume grecesc, americanii pentru care lucra l-au trimis in Grecia pentru constructia rafinariei din Salonic. “Nu stiam nici o boaba greceste, desi tatal meu era grec si doar mama romanca”, spune acesta. A ramas in Grecia, unde cu bani imprumutati de la banci a construit un hotel cu intentia de a-l vinde. Nu i l-a cumparat nimeni. Acum, detine lantul hotelier G-Hotels, care, in 2005, a avut o cifra de afaceri de peste 30 de milioane de euro.
Adrian Dieterle, Italia
Fost redactor la TVR in anii ‘70, Adrian Dieterle pleaca in 1979 in Italia in vizita la sotia sa, violonista Angela Gavrila.
Ramane peste hotare si isi face un nume, desi avea doar diploma de compozitor. Este pe rand directorul a trei televiziuni italiene. Apoi incearca un domeniu cu totul diferit, comparativ cu activitatea de pana atunci. Este consultant financiar si supervizor la Banca Mediolanum, membra a Grupului Berlusconi. “Paradoxal, parasirea grupului a fost cea mai buna decizie. Am reusit astfel sa ma implic si in propriile afaceri. Am investit initial pe sectorul de imobiliare 250.000 de dolari, iar in primul an am avut o cifra de afaceri de 630.000 de dolari, iar in cel mai bun an, 36 de milioane de dolari”, spune Adrian Dieterle. “Faptul ca sunt compozitor m-a ajutat. Si in finante trebuie sa fii creativ si, de asemenea, pragmatic pentru a gasi solutii atat pentru activitatea in sine, cat si in relatiile cu colegii”, spune acesta. Acum este administrator unic al societatii de consultanta internationala, imobiliara si de PR Dieterle si Partner, firma care activeaza in Romania, precum si director al periodicului romano-italian Piazza Italia.
|
| Sursa: Capital |
Data: Vineri, 18 August 2006 |
|
|
|
 |
 |
| Alte stiri |
UniCredit Tiriac si-a adus sef pe retail din Ungaria Stiri Economice |
Adriean Videanu: Avem mai multe proiecte decât capacitate de transport Stiri Economice |
Isarescu am putea rata tinta de inflatie Stiri Economice |
|
UniCredit Tiriac, a patra banca de pe piata dupa active, si-a ales vicepresedintele responsabil cu retailul, dupa o perioada in care divizia a fost supervizata de presedintele executiv Rasvan |
Proiectele depuse la Ministerul Economiei in vederea infiintarii de sisteme eoliene de producere a energiei electrice depasesc cu mult capacitatea sistemului energetic national a declarat ministrul de resort, Adrian Videanu. "Vreau sa va spun ca, in momentul de fata, la nivelul Ministerului Economiei sunt inventariate proiecte de aproape 17.680 de MW putere instalata, mult peste ceea ce ar putea sa preia sistemul energetic national. In mod onest, fara investitii suplimentare, astazi sistemul ... |
Guvernatorul Bancii Nationale a Romaniei BNR Mugur Isarescu se teme ca tinta de inflatie stabilita pentru 2007 ar putea fi depasita ca rezultat al cresterii preturilor la produsele alimentare din cauza secetei dar si din cauza perceptiei asupra deprecierii leului informeaza Mediafax citand agentia de stiri Reuters |
|
|
|
 |
Retegan, CEO al Verida Credit: Vom merge doar pe lei si euro, monedele exotice sunt prea riscante Stiri Economice |
KD Life intra in redresare financiara din cauza pierderilor si a scaderii leului Stiri Economice |
Lindt&Spruengli ar putea fi preluat de Cadbury Schweppes Stiri Economice |
|
Verida Credit, companie specializata pe credite ipotecare, infiintata recent de ABN Amro si fondurile de investitii Old Lane si Rubikon Partners, se va lansa in lupta pentru clienti peste |
 Comisia de Supraveghere a Asigurarilor (CSA) a decis deschiderea procedurii de redresare financiara la KD Life, companie de asigurari de viata de mici dimensiuni, cu afaceri de circa doua milioane de euro, deoarece marja disponibila a societatii a scazut sub limita minima prevazuta de legislatia in vigoare. |
Actiunile producatorului elvetian de ciocolata Lindt & Spruengli au crescut la bursa, in urma speculatiilor privind o posibila preluare de catre numarul unu mondial pe piata de profil, Cadbury Schweppes.
Mai multi analisti de |
|
|
|
 |
|
 |
 |
| Alte stiri importante |
|
|
|
 |
|
 |
|
|
|
|
| Curs Valutar |
 |
 |
EUR 4.2796  |
 |
USD 3.3328  |
 |
XAU 134.1946  |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|