 |
 |
|
|
 |
Cat se castiga in universitati (Social) |
Iasi: sefii institutiilor de invatamant superior refuza sa-si declare public salariile.
A fi profesor universitar este o afacere doar daca predai la universitati precum "Alexandru Ioan Cuza" din Iasi, unde salariile lunare nete ale profesorilor sunt de minimum 1.000 de euro. Dar rectorii au lefuri chiar mai mari. Nu intamplator, atunci cand se pune problema publicarii declaratiilor de avere pe internet, gasesti cei mai multi opozanti.
Rector cu leafa de 117 milioane lei vechi, lunar
Printre cei mai inversunati in aceasta directie se numara reprezentantul Universitatii "Al.I. Cuza", rectorul Dumitru Oprea, care spune ca o astfel de masura "este o incalcare a autonomiei universitare". Recent, presedintele EDU-CER, prof. Stefan Vlaston, a solicitat public ca rectorul Oprea sa fie supus controlului unei comisii stabilite de procurorul general al Curtii de Apel Iasi.
Pana la controlul comisiei, noi am aflat ca anul trecut profesorul Dumitru Oprea, rectorul celei mai mari universitati din Iasi, "Al.I. Cuza", a incasat nu mai putin de 1,4 miliarde de lei vechi. Datele au fost mentionate in declaratia de avere a sotiei, Mariana Oprea, consilier superior la Finantele publice judetene.
"Tinerii trebuie pastrati"
Rectorul, care are peste 40 de ani vechime in invatamant, sustine ca la "Cuza", cadrele didactice se pot bucura de cele mai mari venituri, comparativ cu dascalii altor universitati din oras. "In afara de profesori, atat preparatorii, cat si conferentiarii nostri primesc lefuri maxime. Mergem pe ideea ca tinerii trebuie pastrati si, in aceste conditii, ii motivam sa ramana la noi", justifica Dumitru Oprea.
Conform statelor de plata ale acestei universitati, un proaspat angajat in functia de preparator, cea mai joasa pozitie didactica la Universitatea "Al.I. Cuza", poate castiga lunar 11,5 milioane de lei vechi. Un asistent primeste, cu tot cu sporuri, aproximativ 15 milioane de lei vechi, un lector 19 milioane de lei vechi, iar un conferentiar 35 de milioane.
Universitarii mai beneficiaza, pe langa salariul de baza, de mai multe sporuri, printre care gradatie de merit, 20% din salariu, doctorat 15%, vechime 25%, spor de stres 24% si spor de fidelitate de 15%. "Un profesor cu vechime maxima, dar care nu are functie de conducere, ajunge sa castige aproximativ 80 de milioane de lei vechi", mai sustine rectorul de la Universitatea "Al.I. Cuza".
"Toate cadrele didactice de la noi nu mai au voie sa predea la nicio alta universitate. Este hotarare de Senat. Nu putem sa ne facem concurenta singuri. Din acest motiv incercam sa acordam salarii maxime", spune Oprea.
Daca profesorii de la Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" sunt motivati financiar sa ramana fideli acestei institutii, nu acelasi lucru se poate spune despre cadrele didactice de la universitatile tehnice sau politehnice din oras.
Patru milioane lei vechi pentru un asistent universitar
Desi au aceleasi studii, aceiasi ani vechime si depun acelasi efort la locul de munca, acestia sunt rasplatiti cu sume cu mult inferioare celor de la "Cuza".
La ora actuala, cel mai prost o duc profesorii UMF "Gr.T. Popa" Iasi. Aflata intr-o criza financiara fara precedent, universitatea a ajuns pana la a da doar 60 la suta din salariul minim, in luna martie. Astfel, de la 8 milioane de lei vechi, salariul unui asistent universitar a ajuns la 3,9 milioane de lei vechi.
"Este jenant ca un asistent universitar sa ia 100 de euro pe luna, mai putin decat un infirmier din spital", arata Oana B., asistent universitar la UMF Iasi.
Criza de studenti duce la criza financiara
Reprezentantii universitatii sustin ca la aceasta criza s-a ajuns datorita unei lipse acute de studenti, dar si a inflatiei de cadre didactice raportate la numarul de studenti. Chiar daca problemele financiare ar fi rezolvate, la Universitatea de Medicina si Farmacie din Iasi salariile ar fi tot sub standardele la care se ridica cei de la "Al.I. Cuza". Astfel, un conferentiar cu vechime de peste 10 ani castiga aproximativ 11 milioane de lei vechi, cam cat poate ridica un preparator la "Al.I. Cuza".
Nici la Universitatea Tehnica "Gh. Asachi" Iasi (UTI) salariile nu sunt mari. Aici, un cadru didactic fara vechime prea mare, dar care ajunge la stadiul de sef de lucrari, pleaca acasa lunar cu putin peste 9 milioane de lei vechi. "Un decan de la noi, care este profesor cu vechime considerabila, poate lua 44 de milioane de lei vechi", a precizat rectorul Nicolae Badea.
"Noi nu putem constrange cadrele didactice sa nu predea si in alte locuri. Cu acordul nostru, salariatii UTI pot desfasura activitati didactice si in alte parti", a precizat rectorul Badea. Unii profesorii aleg exclusiv cariera universitara in invatamantul privat. La cea mai mare universitate de acest gen din Iasi, "Petre Andrei", salariile ajung pana la 40 de milioane de lei vechi net lunar pentru un profesor.
"Cei care detin functii de conducere beneficiaza de sporuri. Astfel, un decan, dar si fondatorii institutiei castiga pana la 70 de milioane de lei vechi, iar rectorul poate ajunge pana la 80 de milioane de lei vechi", sustine Doru Tompea, unul dintre fondatorii Universitatii "Petre Andrei".
Rectorii tin cu dintii la secretul averilor
Dintre cele patru universitati de stat care exista in Timisoara, doar UMF "Victor Babes" are postate pe site declaratii de avere. Rectorul Iosif Constatin Dragulescu, fost ministru al sanatatii, declara ca a primit anul trecut de la UMF doar suma de 37.513 lei noi. El detine trei terenuri, patru case, doua masini, bijuterii si tablouri mostenite, conturi in valoare de 70.000 de euro, 41.000 de dolari si 15.000 RON.
Universitatea de Vest (UVT) nu are postate pe site nici macar vechile declaratii de avere.
Chiar si asa, rectorul UVT, Ioan Mihai, este considerat cel mai bogat rector din tara, veniturile sale din salariul de la UVT fiind de aproape un miliard de lei vechi pe an. In plus, presa spune ca el ar fi castigat circa trei milioane de dolari din privatizarea Fabricii de Bere din Timisoara, la care a fost pentru scurt timp director. Acum detine doua luxoase vile in Timisoara, un apartament, o masina, cinci terenuri intravilane, bijuterii si plasamente. (Daniela Ratiu)
Salarii proportionale gradului
La Cluj, numai Universitatea de Medicina si Farmacie "Iuliu Hatieganu" (UMF) si Universitatea "Babes-Bolyai" (UBB) au publicat pe site declaratiile actualizate de avere. Si aici, in medie, venitul lunar al unui rector clujean ajunge si la 100 de milioane de lei vechi.
Rectorul UMF, Marius Bojita, are circa 91 de milioane de lei vechi lunar. Rectorul UBB, Nicolae Bocsan, primeste circa 100 de milioane de lei vechi lunar, iar presedintele Consiliului Academic, fostul ministru al educatiei, Andrei Marga, are un salariu lunar de aproximativ 90 de milioane de lei vechi.
"Cadrele didactice tinere - doctoranzii cu plata, lectorii si asistentii universitari - au foarte mult de lucru si sunt prost platite, dar de la conferentiar in sus se aranjeaza si programul, si salariul", ne-a spus purtatorul de cuvant al UBB, Ovidiu Pecican. Un preparator primeste un minim de 7 milioane de lei vechi, iar un profesor cu toate titlurile si specializarile posibile 41,6 milioane de lei vechi lunar. (Madalina Prundea)
|
|
|
|
|
 |
 |
| Alte stiri |
Costel a semnat un contract provizoriu cu Sony BMG VIDEO Stiri Sociale |
Anul 2007, cel mai bun pentru turismul estival din Romania Stiri Sociale |
Taifun puternic in Taiwan, cu pagube importante Stiri Sociale |
|
Costel Busuioc, romanul care s-a calificat in finala (de miercuri) a concursului TV "Hujos de Babel", din Spania, a dezvaluit, intr-un interviu acordat Radio Romania Actualitati, ca a semnat un contract provizoriu cu celebra casa de muzica Sony BMG. Prevederile contractului sunt diferite, in functie de locul pe care il va ocupa romanul in clasamentul final al concursului. ... |
Investitiile derulate in unitatile de cazare au sporit atractivitatea litoralului autohton.
Hotelierii de pe litoral se pregatesc "sa traga linie" dupa un sezon estival bun, care le-a adus un numar de turisti mai mare cu minimum 10% fata de cel inregistrat in perioada similara a anului trec... |
In Taiwan, mii de gospodarii au fost inundate, mai multe curse aeriene au fost anulate si o importanta legatura feroviara pentru trenurile de mare viteza intre nordul si sudul statului a fost intrerupta din cauza unui puternic taifun. |
|
|
|
 |
Corlatean: Discutiile privind viitorul PSD trebuie purtate dupa europarlamentare Stiri Sociale |
Primavara de la Praga Stiri Sociale |
Uriasa pana de curent in Florida Stiri Sociale |
|
"Va asigur ca putem discuta dupa 25 noiembrie despre viitorul partidului, asa cum il gindim unii sau altii. Problemele cetatenilor au insa prioritate", a spus Corlatean |
Steaua a ratat si locul 3 in grupa H a Ligii Campionilor si pierde, in detrimentul Slaviei, prezenta pentru al patrulea an consecutiv in primavara europeana. |
O uriasa pana de curent a afectat, marti, circa patru milioane de persoane in statul american Florida, ca urmare a unei probleme vizand doua centrale nucleare, au declarat presei autoritatile, citate de CNN. Cauza ar fi o problema mecanica aparuta la una din cele doua centrale nucleare din zona. ...
|
|
|
|
|
 |
 |
| Alte stiri importante |
|
|
|
 |
|
 |
|
|
|
|
| Curs Valutar |
 |
 |
EUR 4.0898  |
 |
USD 2.9819  |
 |
XAU 105.7977  |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|