 |
|
|
|
|
Intrebari la care nu voiam sa ajung (Opinie) |
Problema pe care mi-o pun e, pe cat de simpla, pe atat de incurcata. Ce justificari s-ar putea gasi, oare, pentru ceea ce se intampla azi, scandalos, la noi?
Ma suport din ce in ce mai greu in calitate de "analista" politic. Oare visul meu a fost sa devin exeget al lui Basescu si al lui Boc? Politica romaneasca e atat de stupida incat a o vedea ca problema intelectuala, nu numai ca blestem, e, pur si simplu, ridicol. Mai ales la o varsta cand inteleg mai bine decat as fi vrut avertismentul Eclesiastului despre vanitati si desertaciuni. La ce bun, oare, sa caut tonuri civilizate ca sa pot marturisi scarba pe care mi-a provocat-o comedia pusa la cale pentru a feri arhivele Securitatii de Ticu Dumitrescu? La urma urmei, e nerusinat de limpede cine si de ce nu vrea sa fie scoase la lumina intimitatile cu Securitatea. Numai partea de imaturitate din mine, de care ar trebui sa-mi fie jena la 79 de ani, si-a putut imagina ca "sistemul ticalosita" de la noi e perisabil. Si ca indivizi ca Boc (l-am vazut, la televizor, duminica seara intr-o postura comica de papagal care se ratoia!) pot avea vreo limita in slugarnicie.
N-ar fi, oare, mai inteleapta o scarba salvata prin indiferenta? M-as baricada intr-un dispret pasiv, care nu mai ia in serios decat viata si moartea, cele doua mari taine cu care ne confruntam, si mi-as asigura linistea. As merita-o, poate, dupa ce de trei ori m-am lasat traficat de iluzii. Prima oara cand am crezut ca, in Romania, a avut loc, realmente, o revolutie. A doua oara cand am sperat, dupa alegerile din toamna lui a€™96, ca normalitatea e, totusi, posibila. A treia oara, in decembrie 2004, cand n-am banuit ca "sistemul ticalosita" se va "supraticalosia" prin Traian Basescu.
Am evocat, intr-o seara, la "Sinteza zileia" de la Antena 3, o amiaza torida de-acum vreo treizeci de ani in care mergeam cu o nuia in mana lovind pietrele din fata mea, inainte de a calca pe ele. Ma aflam la Micene, intre ruinele fostului palat al atrizilor unde s-au petrecut crimele povestite de Eschil in "Orestiaa". Ghidul ne avertizase ca pe sub pietre dormeau vipere si ca era preferabil sa ne ferim de ele. Acum, n-ar fi nevoie sa ma fac de ras ori sa starnesc alte banuieli mergand cu o nuia in mana pe strazile Bucurestiului. Ar fi suficient sa raman acasa, cu televizorul inchis, recitind, eventual, "Razboi si pacea".
Inteligenta ne ajuta, de obicei, sa ne furnizam justificari consolatoare. Si nu mi-ar trebui prea multe daca m-as putea opri la faptul ca n-am nevoie de toate degetele unei singure maini pentru a numara caracterele din politica romaneasca actuala. Dar ce justificari as putea gasi pentru descoperirea ca libertatea e la fel de promiscua, azi, ca teroarea, ieri? Cum sa-mi explic ca am inlocuit, de bunavoie, un regim in care Securitatea era garda pretoriana cu unul in care resturile ei au pretentii si mai mari? Si cum sa impac injuraturile sau antipatiile celor care, din diverse motive, au alte pareri cu dorinta, disperata, de a nu ma simti strain in tara mea? Cum sa-mi alung gandul ca scarba care tranteste usa, din egoism, nu e inocenta? Ca dispretul care intoarce spatele adevarului si realitatii nu e mai putin las decat acceptarea? Am crezut, oare, cu adevarat, in ideea ca a te abtine e, uneori, un mod de a lua parte? Ca pasivitatea e o forma ipocrita de a sprijini raul? Si ca lehamitea, oricat ar fi de justificata, nu are cum sa fie o scuza? Deoarece nu poti sa ramai curat intr-o mlastina, inchizand ochii ca sa n-o mai vezi.
Cineva mi-a aratat, zilele trecute, o copie a circularei pastorale date de episcopatul ortodox din Transilvania, la Oradea, la 1 septembrie 1916, dupa intrarea Romaniei in razboi. In acea circulara credinciosii erau chemati sa lupte "impotriva noului dusman (Romania) care ravneste atat de pacatos la stirbirea si stricarea hotarelor noastre, venind sa cucereasca Ardealula". Si cine semna acea incredibila circulara pastorala? A treia semnatura era a episcopului Caransebesului, Miron Cristea, care, mai tarziu, a devenit primul patriarh in Romania intregita. Asta mi-a amintit de niste memorii din care am aflat ca, dupa intrarea armatei lui Mackensen in Capitala, numerosi bucuresteni s-au asezat la coada in fata ambasadei germane pentru a-si exprima "recunostintaa". Cu asemenea marturii, cum sa poti crede ca slugi, ca Boc si altii de aceeasi teapa, pentru care adevarul depinde de imprejurari si de "sefia", sunt simple "cazuria"? Nu-mi pot reprima o intrebare cumplita pentru mine, ca roman. Nu cumva exista ceva stricat in caracterul nostru?
Sunt nenumarate intamplari scandaloase care trec, la noi, fara urmari, de parca nici n-au avut loc. Ne miram, un timp, dupa care ne zicem: "Asta ea". Si ne vedem de altele. Probabil, asa va trece si "intamplareaa" de la CNSAS. Nu ne place sa tragem concluzii. Dar, atunci, nu e corect, oare, ce zice, aparent ironic, Bernard Shaw (a carui afirmatie am vazut-o, zilele trecute, citata intr-un ziar) ca "democratia e un instrument care ne asigura ca nu vom fi niciodata guvernati mai bine decat o meritama"?
Ma tem ca lucrurile stau chiar asa. Si ca "bietul oma" aflat "supt vremia", pe care-l deplange cronicarul, nu merita, de fapt, sa fie compatimit. Cel putin, daca are vreun graunte de adevar ideea ca a indura istoria e un mod de a o face.
|
|
|
|
|
|
|
| Alte stiri |
|
You have an error in your SQL syntax; check the manual that corresponds to your MySQL server version for the right syntax to use near 'LIMIT 0, 1' at line 1 | | | |
