Presa-Zilei.ro - Cele mai importante stiri ale zilei din presa Romana
Presa Zilei 
Stiri Politice 
Stiri Economice 
Stiri Externe 
Stiri Sociale 
Stiri Sportive 
Stiri Mondene 
Stiri Medicale 
Stiri IT 
Opiniile Analistilor 
Presa-Zilei.ro :: Ziar in buzunar
Primeste stiri pe email
Presa Zilei | Grafica web | Horoscopul zilei | Contact | Anunturi gratuite | Jocuri Cauta

Masculin vs. feminin (Sport)

      Gimnastii intra in concursurile de seniori la 18 ani, iar gimnastele la 14. Astfel, sistemele de pregatire difera esential la capitolul disciplina. Practic, la feminin se lucreaza cu niste copii care trebuie struniti mereu, altfel nu se mai concentreaza. Transformarile specifice pubertatii le creeaza dificultati mari sportivelor.

Dan Grecu, tehnicianul lotului olimpic masculin, este de parere ca pregatirea unei echipe de fete cere un altfel de efort si nu blameaza restrictiile de care sportivele lui Forminte au parte in afara sedintelor de antrenament:

"Se lucreaza cu foarte multi copii de la virste fragede. Este un lucru normal ca ele sa nu poata constientiza, efectiv, ceea ce este bine si ceea ce e rau. Fiecare primeste sfaturi despre cum trebuie sa actioneze in diverse situatii, cum este cel mai bine pentru ei. Fetele au nevoie de explicatii cit mai concise, ca un anumit lucru nu le este interzis de dragul de a le fi interzis, ci pentru ca, o data aflindu-se intr-o anume situatie, ele nu ar reactiona asa cum reactioneaza o persoana majora".

Tot el crede ca este posibil ca acesta sa fie si motivul pentru care Catalina Ponor a ales sa se antrenze separat de lotul de la Deva. "Nu vreau sa comentez relatiile ei cu antrenorii, despre cum se intelege cu Stanei sau cu Forminte. Nu ma preocupa sa fac speculatii de genul acesta si nu cunosc suficient problemele altora. Eu vorbesc strict despre aspectele pregatirii unor copii si a unor adolescenti intre care exista diferen- te de mentalitate specifice virstei".

Tehnicianul baietilor crede ca distractiile si discoteca sint lucruri normale pentru niste adolescenti, insa ca aceste iesiri trebuie sa fie cumpatate. Presedintele FRG, Adrian Stoica, are alta opinie: "Nu poate nimeni sa traga concluzia ca este mai dificil intr-o parte decit in alta sau ca fetele ajunse deja la majorat ar trebui separate de restul lotului. Pur si simplu, sint alte tipuri de probleme. Evident, copiii cresc o data cu grupa lor. Oriunde exista neintelegeri, dar este un lucru normal. In ceea ce o priveste pe Catalina Ponor, consider ca este bine acolo unde se afla, pentru ca, ea e singura care stie cel mai bine cum poate sa se antreneze".

Pregatire similara Nicolae Forminte, antrenorul lotului feminin de la Deva, considera ca metodele de pregatire si programul sint aceleasi atit la baieti, cit si la fete: "Aici se cunoaste priceperea fiecarui antrenor: daca stie sa se adapteze la diversele probleme ale acestui segment de virsta".

NICOLAE FORMINTE (antrenor): "Antrenez fete si am invatat ca ele au intotdeauna nevoie de multa atentie. Exercitiile lor sint mai grele"

Discoteca, in cadru organizat

Dan Grecu si-a amintit de scandalul provocat de fete in urma cu doi ani, atunci cind acestea au fost prinse in flagrant, la o iesire in oras. "Cind au iesit baietii, au facut-o dupa concurs. Erau mai multi, erau si sportivi straini, a fost o chestie normala, pe cind fetele au plecat inainte cu o zi de competitie.

Oricum, au fost exagerat de mediatizate aceste lucruri, iar ei ar trebui lasati sa-si vada de viata lor. Oricine greseste, mai mult sau mai putin, iar cind o face, nu are nevoie sa fie blamat, in permanenta evidentiindu-i-se aceste scapari si minimalizind lucrurile bune pe care le-au facut", a spus tehnicianul.

Performanta cu pretentii

Matei Stanei , antrenorul Catalinei Ponor, crede ca pregatirea fetelor este cu siguranta mai complicata decit cea a baietilor: "Lor le trebuie atentie mai multa. Fetele sint mai capricioase. Pubertatea este perceputa diferit de fiecare. Transformarile din aceasta perioada sint mai evidente la fete, isi pun amprenta si in antrenamentele lor".

Tehnicianul campioanei olimpice mai spune ca o fata la virsta de 18 ani nu poate fi tratata ca un copil de 13-14 ani: "Copiii trebuie modelat i in mod diferit, dar asta depinde de metodele fiecarui antrenor. De aici vin problemele, pentru ca depinde de priceperea fiecaruia in comunicarea cu acesti copii".

El a mai mentionat ca fetele de la Deva nu pot urma exemplul Catalinei, acela de a cere sa se antreneze separat o data ce au ajuns la virsta de 18 ani: "Catalina poate fi exemplu pentru celelalte din punct de vedere al performantelor. Ele trebuie sa inteleaga ca, o data cu succesele, ai nevoi speciale si un mod special de a te pregati, care iti sint acceptate la acest nivel".

Autor: Roxana Toma
Sursa: Sport Total Data: Sambata, 18 Februarie 2006
Alte stiri

Warning: mysql_connect() [function.mysql-connect]: Access denied for user 'presaez_sebby'@'localhost' (using password: YES) in /home/presaez/public_html/stire.inc.php on line 64
Access denied for user 'presaez_sebby'@'localhost' (using password: YES)