|
|
|
|
 |
|
|
|
|
Dincoace si dincolo de declaratia presedintelui (Opinie) |
Pe masura ce intensitatea amorului cu poporul patimas creste, dl Basescu este tot mai izolat in mediul politic autohton. Printre politicieni, dl Tariceanu cistiga terenul pierdut de dl Basescu si ultima sedinta CSAT pare sa dovedeasca acest lucru.
Se stia ca presedintele este un solist si nu un om de echipa. Se stia ca increderea sa in sine este fara fisura. De asemenea, a devenit limpede ca dl Basescu joaca, din inaltimea Cotrocenilor, propria sa partitura politica. El nu sustine Guvernul neconditionat, asa cum au facut predecesorii sai, si este departe de a influenta decisiv actiunile politice ale coalitiei de la guvernare. In rol de presedinte solitar, dl Basescu priveste numai la popor. Are un fel frust de a intelege democratia, dar nu e de mirare - nuanta sofisticata nu a apartinut niciodata repertoriului sau politic. In ochii multora, dl Basescu este acum mai apropiat serviciilor secrete, mereu banuite a fi o putere imensa si incontrolabila in Romania, decit oricarui partid politic. Totusi, e exagerat sa spunem ca presedintele este despotul din fruntea unui stat politienesc.
Sa lamurim ce este acela un stat politienesc, pentru ca acuzatiile in aceasta directie curg in ultima vreme. Un stat totalitar in care politia secreta, pe romaneste "serviciilea", actioneaza neingradit, de regula in serviciul unui despot, se cheama un stat politienesc. Un mandat de perchezitie emis dupa toate regulile legale, o citatie la Parchet sau chiar o interceptare a convorbirilor telefonice facuta in baza unui mandat semnat de magistrat si, mai ales, fructificata apoi intr-un dosar penal si nu in santaj sau represiuni ilegale nu sint simptome ale unui stat politienesc. Apoi, sa vedem cine reclama statul politienesc. Eu? Dumneavoastra? Redactorii de la "Cotidianula"? Nu, ci dnii Patriciu si Nastase, sustinuti in asertiunea lor de pesedei de virf. Nu spun ca domniile lor nu ar putea fi subiectul unor abuzuri. Dar spun cu maxima certitudine ca Romania de acum nu este un stat politienesc. Totusi, acuzatia ca ar organiza deliberat un stat politienesc il poate costa pe dl Basescu. Mai ales acum, cind tot esichierul politic, in afara PD, il critica mai mult sau mai putin voalat, dl Basescu trebuie sa stie ca, pe termen lung, asemenea critici, prin acumulare, cheama dupa ele o scadenta. Faimoasa erodare despre care vorbesc guresii nostri analisti tocmai asa se produce. Un presedinte a carui singuratate la Palatul Cotroceni e curmata numai de generali credinciosi, impreuna cu care pune caramida dupa caramida la temelia unui stat politienesc, nu mai este bun de votat.
Admit ca opozitia are ceva dreptate cind reclama ca societatea civila este ciudat de tacuta in privinta aceasta. Inainte de 2005, ar fi fost mult mai nelinistita. Merita sa ne intrebam de ce. Din doua una: fie organizatiile societatii civile, in general hipersensibile la asemenea subiecte, nu simt un pericol real si atunci PSD bate apa-n piua exersind o retorica politica fara sens, fie aceste organizatii sint atit de fascinate de lupta cu coruptia si de spectacolul, unic la noi, al apropierii navoadelor Justitiei de marii rechini, incit nu vad pericolul real.
Simtind, probabil, ca acuzatia de politie politica este o bomba cu explozie intirziata, dar devastatoare, dl Basescu a jucat, luni seara, impecabil. In fata jurnalistilor, strinsi la Cotroceni dupa sedinta CSAT, la capatul unei zile in care au umblat zvonuri dintre cele mai alarmante despre discutiile din cel mai inalt for de securitate al tarii, dl Basescu a fost el insusi. A zimbit larg, asimetric, din cind in cind a gijiit tabagic, a ris si a pus totul in cheie normala. Cu acea scurta declaratie, dl Basescu a trimis la somn linistit poporul, probabil agitat de buletinele de stiri si de comentatorii senzationali.
Totusi, o privire mai antrenata in ale politicii a putut vedea in spatele declaratiei dlui Basescu altceva. Cind CSAT a decis aminarea luarii deciziei asupra Strategiei de Securitate si a legilor privind siguranta nationala, inseamna ca a anuntat, de fapt, infringerea dlui Basescu. Acest asalt nu i-a mai reusit presedintelui nostru. Avem, probabil pentru prima oara in istoria postdecembrista, un CSAT care nu merge pe mina presedintelui. Este o premiera. Nu e corect sa spunem ca CSAT a dat institutiilor un termen de 60 de zile pina la care sa rafineze niste texte, ci presedintele a luat un time-out de 60 de zile, mare cit o infringere pe teren propriu. Prima concluzie politica a acestei sedinte ar fi ca, neasteptat, steaua dlui Tariceanu urca serios. Sigur, nici premierul nu a iesit victorios din acest CSAT. Cind a cerut declasificarea celor doua hotariri care privesc ascultarea telefoanelor dlui Patriciu, dl Tariceanu a incercat si el o lovitura. Nu i-a reusit. Sedinta CSAT de luni arata, ca scor, ca o remiza. Insa jucata fiind chiar la Cotroceni, intr-un cadru traditional dominat de vointa sefului statului, ar fi mai corect sa fie socotita ca o infringere pentru gazda si o victorie pentru oaspeti. a€¢
|
|
|
|
|
|
|
| Alte stiri |
|
You have an error in your SQL syntax; check the manual that corresponds to your MySQL server version for the right syntax to use near 'LIMIT 0, 1' at line 1 | | | | |
